Plouă...

Şi ce bucurie naşte
În mine fiecare picur
Ce mă spală,
Mă-nalţă, îmi dă aripi!

Se sparg stropii
În frunze crude,
Copaci ce zâmbesc,
Flori ce dansează…

Păsările stau pitite
Pe crengile bătrânului tei.
Paşii îmi sunt grăbiţi,
Şi vin spre tine.

Bălţile mă bucură,
Acum e curată a mea vorbă
Şi privirea mi-e limpede,
În cântul ploii…

Uită şi tu de tine,
Cum am uitat eu de mine…
Dansează cu mine în ploaie,
Cum dansez eu cu tine…

Unic

Si ma pierd incet prin soapte
Si trairi inalte
Ce sunt acum batrane
La fel ca muntii ce inca ne stau martori

Iar norii care imbratiseaza muntii,
Devin din ce in ce
Mai gri ,mai grosi ,mai tristi…
De ce oare ,iubite ?
Ochii lui capriu
Acum sunt mai curiosi…
Privesc norii usor rosii,
Dupa care soarele apune…

Cat de plina e a sa privire,
De dorinta ,de iubire…
Cat de delicat poate fi
Si totodata ciudat…

Privirea lui e limpede
Si trairea mai mult decat incarcata…
Are pasul hotarat ,
Si glasul calm…

E asa cum numai el poate fi,
Plin de tot ce e bun si rau…
Binele si raul impletindu-se-n el
Intr-un mod unic…ca la nimeni altcineva.

Sufletul meu păgân

Din lemn de abanos
Ti-am facut parul moale
Ce-ti cade pe frunte
Si-ti acopera cu tandrete chipul.

Boabele de cafea
Ti-au devenit ochii
Care privesc adanc in mine,
Ii simt cum ma strapung…

Petalele de trandafir
S-au facut buzele tale,
Si zambetul tau
E pleznirea petalei,inflorirea…

Trupul ti-e alcatuit
Din petalele florilor
Ce s-au jertfit
Ca tu sa poti fi…

Pana si zeii ti se inchina,
Si ploaia te mangaie
Cu soarele-n acelasi timp,
Incalzindu-te si ingrijindu-te…

Pe tine gasesc roua
In fiecare zi
Si vad cum ale tale maini
Se-mpletesc in jurul meu…

Buzele tale ma saruta
Si ochii tai imi lumineaza
Pana si sufletul negru
Si pagan ce zace in mine…

Mirare

Firele gingase si mici de iarba,
Mor acum si impreuna cu ele
Intreaga natura
Isi ia adio de la soare…

Noi ramanem tot aici…
Putini dintre noi,
Pleaca in cautarea
Acelui sentiment pur…rar…

Restul lumii ramane aici
Pentru ca ei au gasit
De un timp
Ce eu caut de o viata.

Au avut noroc
Sau asa a fost sa fie…
Nici eu ,nici ei
Nu intelegem…

Ne miram in schimb ne-ncetat
Cum in lume,
Poate fi atata durere,si-n acelasi timp,
Atat de multa fericire

Fantasma...

Lovesc cu spatele zidul masiv
Din roci mari , dure si reci…
Deschid greu usa din lemn masiv si vechi
Zgomotoasa si frageda…

In jur ,e pustiu…esti doar tu…
Undeva departe
Uitandu-te spre mine,
Si totusi prin mine…

Te vad acum cum strangi
Copacul trist in brate
Si-ntrebi Divinitatea
De ce m-a luat ?

Fug acum spre tine
Dar tu nu simti nimic…
Decat o pala de vant
Racindu-ti obrazul – era mana mea..

In drum spre tine
Trandafirul plin de disperare
Incercand sa ma opreasca
A rupt o bucata din rochia ce-o purtam…

‘Sunt langa tine…’
Iti soptesc ,dar degeaba.
Fugi de frica vantului
Ce spre tine venea miscand frunze…

Ai fugit spre usa veche,
Iar in drum,
Ai gasit matasea alba
Ce trandafirul o plangea…

Acum intelegi
Ca eu sunt vantul…
Boarea ce-ti racea buzele si obrazul…
Eu sunt fantasma ta…

Dulceaţă şi venin

Buzele-mi rad…
Dar de ce ar face
Ele acum ceva,
Impotriva firii mele?

De ce-mi opresc ele
Ochi-mi sa planga
Si glasu-mi sa urle
De cumplita durere...

O durere,
Ce-mi mistuie trupul,
Iar sufletul
Mi-l devoreaza…

Timpul ma loveste
Purtand parca
O sabie cu care taie fara mila
Al meu fraged trup…

Si toate ma adancesc
In dulceata numita durere,
Si ma poftesc sa gust
Din veninul numit de ei iubire…

Doi ochi senini

Doi ochi senini
Pierduti privesc in sus
Si revad si acum
Ce eu nu mai stiu…

Ei stiu ce eu am uitat
Si simt ce eu
Nu mai stiu sa simt,
Dar a lor privire e nefericita…

Si plang des…
Sufletul le pare rupt
Si nu mai stiu sa creada
La fel cum o faceau…

Si par pierduti
In necunoscut
Intr-o lume straina
Parca nestiuta de ei pana atunci…

Se adancesc
Pe zi ce trece
Tot mai tare
Intre cei uitati de soarta…

Indurerati si sufocati
Uneori de o durere mare
Cer disperati un ajutor
Uitat de ei intr-un asternut…

Abia tarziu inteleg
Ca cei doi ochi caprui
Sunt ajutorul meu,
Iar eu sunt ajutorul lor…

Acolo...

Departe in munţi e liniste…
Acolo e ca şi cum omul n-ar exista
Şi nu ar vrea nimic de la tine,
Doar de la sine…

M-a facut pură un singur loc
Şi-i duc dorul in fiecare secunda
Ce trece din a mea viaţa
Sperând că într-o zi voi fi din nou acolo…

Lacul oglindeşte stelele,
şi lasa ceaţa să-l sărute
In fiecare dimineaţă…
Retrăgându-se-ncet când noi vedem …

Luna se vede deasupra brazilor
Şi parcă acolo zambeşte uneori…
Până si copacii sunt altfel…
Ei par sa-ţi asculte oful…

În unele parţi ale pădurilor,
S-au stins mulţi copaci…
Au fost ucişi de cel pe care
Ei îl credeau al lor prieten…

Florile nu le-am vazut…
Dar sunt frumoase,bănuiesc…
Mai ţin minte doar iarba uscata
Care se juca in bătăile vântului…

Acolo toate însemnau libertate.
Fiecare fir de iarbă,
Iti dădea toată iubirea lui
Deşi ştia că-l vei călca…

Simţeai ca ai tot…
Aveai chiar şi ce nu-ţi aparţinea…
Acolo tot şi toate te iubeau
Şi păreau uşor îndrăgostite şi dependente de tine…

Pareau că fără tine,
Nu ar putea exista…
Erau motivul tău pentru a trăi
Iar tu erai motivul lor pentru a fi…

Sufletul ti-era plin,
Dar te simţeai uşor,
Liber şi prindeai aripi
Prin simplu fapt ca respirai…

Acolo unde toate te iubesc
Şi de grija îţi poartă
Mi-e dor să ajung…
Să pot să respir aerul curat…sa zbor…

O viaţă-ntr-o zi

Margelele cafenii
Stau atintite asupra mea
Si parca nu ma lasa
Nici macar sa respir…

Lasa-ma ca-n una din zile,
Sa-ti ating obrazul
Cu a mea mana…
Si sa te privesc insetata de tine…

O data doar sa-mi prind degetele
In parul tau – castana aurie,
Usor inelat…
Si capul sa ti-l tin in poala…

Intr-o lume,
Unde vom fi doar noi,
Sa cream noi sarutul,
Si tot noi sa-l definim…

O zi doar…
Sa stiu ca te-am cuprins
Cu ale mele ne-nsemnate brate,
Si m-ai strans la al tau piept…

Sa-ti simt mana,
Cum o strange pe a mea,
Si nu m-ar lasa nici de-as vrea,
Inaltandu-ma sus tare…

Nu-ti opri cuvintele…
Lasa-le sa-mi spuna,
Ce tu nu ai putut
Sau vrut a-mi spune…

Nu te opri chiar de eu plang…
Plang de fericire,
Ca te am langa mine,
Si-ntreaga mea viata e o zi…

Mai apoi,
La sfarsitul acelei zile,
Te voi ruga,
Sa-mi inchizi usor ochii…

Cu ale tale maini firave,
Si cu al tau sarut sa-mi iei
Ultima suflare…
Mi-a fost de-ajuns cat am trait…

Veşnic îndrăgostiţi

Păşesc în fiecare zi
Pe aceleaşi străzi
Uneori goale,
Alte ori pline de oameni…

Adesea nu ştiu
Pe unde ar trebui să calc…
Pe spaţiile albe,
Sau pe cele negre?

Scena vieţii devine brusc
O mare tablă de şah
Pe care noi, actori fiind,
Călcăm mai mereu strâmb…

Încurcăm piesele,
Replicile şi uneori scenele…
Le jucăm după reguli,
Uităm de ce simţim…

Publicul e imun,
La orice am juca…
Nu e mişcat,
Nu ştie ce facem , nu îi pasă…

Uneori cădem pe scenă
Şi plângem,rupem din noi
De dorul cuiva,
Pentru iubirea ce ne umple fiinţa…

Râdem foarte puţin,
Iar zâmbete apar
Doar când nu mai plângem de dor,
Şi ţinem în braţe ce iubim…

Sufletele noastre nu mor…
Rămânem veşnic îndrăgostiţi
Ce se hrănesc cu iubire,
Şi plâng de durere…

Copil mare

Ce ştii tu,
Copil mare
Pierdut printre străini,
Pentru care ai construit bariere?

Câtă durere ai îndurat
Şi câte lacrimi ai vărsat
Până când ai învăţat
Să construieşti bariere?

Credeai că e uşor,
Să te păstrezi,
Pur şi simplu tu,
Între oamenii cruzi?

Ce-ai zice acum
Să te abandonezi în braţele mele,
Să zburăm împreună
Şi să rămânem împreună?

Pe-o stradă numită "Lume"

Un copil mic,
Cu ochii mari
Stă pe-o stradă lungă,
Şi priveşte oameni mari,

Care se agită lângă el…
Ei îi zâmbesc
Sau îl privesc încruntaţi
Şi unii speriaţi că-i va atinge…

E doar el,
E un copil
Cu mâinile murdare,
Dar cu sufletul curat

Ce n-a-ncetat
Să viseze
Oricâte vise,
Cei mari i-au furat…

E uitat pe strada numită lume,
Cu oameni mari şi copii deopotriva
Cu mâinile şi hainele curate,
Dar cu sufletul murdar…

Ei au uitat să viseze,
Nu mai ştiu cum se face
Şi le pare un lucru greu
Aproape imposibil de realizat…

Monştrii mici şi mari,
Se hrănesc cu visele
Ce zboară nevinovat
Pe strada pustie, şi acoperită de ceaţă.

Puiul de înger

Un chip mic
De copil,
Un inger pierdut
Intr-o lume prea mare…

Asteapta aripile
Sa-i creasca
Si-ndura durerea
Fara sa scrasneasca…

Nu plange,
Si nici mila nu cere
Puiul de inger
Ce creste-n tacere…

Va priveste pe fiecare
Cum il loviti,
Si se face ca nu-l soare,
Nu simte, nu stie…

El nu vede lucrurile murdare
Si se bucura
De fiecare raza de soare,
De fiecare pata de culoare…

Ochii lui nu stiu sa lacrimeze…
Capul nu-i poate sta plecat,
Doar ridicat…
Si buzele lui graiesc bland…

E un pui de inger
Pierdut pe pamant
Unde creste in tacere
Si se bucura de libertate…….

În căutarea definiţiei

În fiecare suflet,
În fiecare minte,
În fiecare om ,
Iubirea are altă definiţie,un alt sens…

Şi poate stelele n-ar străluci
Dacă dragostea
N-ar fi,
Fără ea, n-am exista…

Ce ciudat se simte iubirea uneori
Şi cât de tare mai doare…
Uneori e principala boală
Din care se moare…

Din prea multă iubire,
Inima încetează să mai bată…
Însa fără ea,
Inima ar fi o pradă prea uşoară…

Soarele n-ar mai fi rezistat
Fără un strop de iubire…
Nu ar avea ce să-l susţină
Ar cădea , şi-n cădere ar lovi pământul…

Atunci iubirea lui pentru noi
Ne-ar arde,
Şi-ar fi o doză mult prea mare
Din cel mai scump drog…

Ce e fericirea?

Îmi pierd paşii pe aleea
Neştiută până acum de mine,
Şi-al meu ciudat picior
Se loveşte de-un asfalt dur

Lacrimile sunt destule
Pentru a-mi spăla
Toate păcatele care le am
Şi care le voi face de acum…

Privirea-mi e rece,
Deşi ochii în natura lor,
Sunt facuţi sa fie calzi,
Să fie buni şi iertători…

În haotica realitate
M-am pierdut
Căutându-te pe tine,
Cel neştiut de lume…

Te tot caut şi vântul îmi loveşte ochii…
Ei încep temuţi să lăcrimeze…
Şi nu mai vad fluturi,
Nu mai ştiu ce-nseamnă culoare…

Ce-I fericirea?
Poate fericirea-şi are lăcaş
Într-o floare
Ninsă de soare…

Poate stş chiar în tine,
Şi-n grăuntele de nisip,
Ce ţi-a intrat în ochi,
Şi te-a facut să plângi…

Ce eşti tu?

Cu chip şi trup de om,
Te-arăţi în faţa mea
Şi mă laşi să cred
Că-n tine se-ntâlnesc soarele si luna.

Când vrei să fie zi,
Ridici ale tale mâini
Din lumină parcă făcute
Şi faci să plouă cu raze…

Când îţi doreşti să fie noapte
Preschimbi lumina în ceaţă,
Schimbi soarele cu luna,
Şi norii îi transformi în stele…

Nu poţi fi îngrădit…
Eşti însuşi vântul
Ce-mi dă părul la o parte
Să-mi şoptească ce gândeşti…

De-ai vrea,
Ai putea fi chiar
Pasărea ce renaşte
Din propia cenuşă…

De-drăzneşti să visezi,
Visul îţi devine realitate,
Şi eu mă tem ,
Că nu am loc în el…

Te privesc ai mei ochi speriaţi
Şi nu ştiu ce aş putea crede…
Eşti zeu , sau realitate?
Exişti şi eşi?

Numele tipului

Mă prinde de mână
Adesea un tip ciudat
Dar tânăr şi de vesel
Şi ma ameţeşte…

După ce mă-nvârte o vreme,
Îmi spuneca de fapt,
El e bătrân,
Şi exista de la începutul lumii…

Mă sperie când începe
Să râdă isteric
Şi-şi aţinteşte privirea asupra mea…
Atunci mă cutremură….

În rest are mâinile calde
Chiar şi prin mănuşile
Ce I le acoperă
Cu atât de multă grijă.

Poartă o pelerină ciudată
Şi nişte ochelari fumurii
Ce-I acoperă
Aproape tot chipul…

Mă prinde în joc
Şi-mi dă drumul
Atunci când consideră el
Că e prea mult.

Uneori cade şi el odată cu mine
Şi plânge amar
Că nu a putut schimba
Totul în mai bine…

Îşi spune “Timp”
Şi crede ca el este
Sigurul vinovat
Pentru tot ce s-a-ntâmplat…

Tulburare

Privind în bălţi
Pe străzi pustii
Se aud de departe ,
Subţiri voci de copii…

Ei par sa se apropie,
Şi să distrugă
Liniştea păstrată
Cu atât de multa grija…

Şi caut să văd
În apa ce cade
O parte din tine,
Ceva ce-ţi aparţine…

Cad stropii pe mine,
Şi gălăgia e tot mai mare
Acum când tu stai departe
Pe celălalt mal….