Tablou

Pe degetul mare de la mana stanga
Imi sta asezat soarele ce ma arde uneori.
Aratatorul e plin de copaci si munti.
Apele sunt pe degetul mijlociu
Iar al lor susur nu se aude.
Inelarul e ocupat cu luna,
Iar pe cel mic stau toate stelele.

Pe intreaga mana dreapta sta cerul
Acoperit uneori de nori…

Pe o panza alba frumos intinsa
Murdaresc cu mana dreapta un cer.
Apoi mana stanga face complet peisajul.
Dar ceva lipseste…

Ma pitesc in fata panzei cu mainile murdare
Si o privesc nelinistita…
Omul nu-l pot desena.
Degetele,mainile-mi sunt ocupate.

Si atunci inchid ochii si astept.
m-am trezit acum dintr-un somn adanc.
Si vad perechi de ochi cum privesc mirate
Spre mine…

Ma-nconjoara al meu soare tinand de mana luna,
Si atunci incep sa recunosc tabloul…
E visul meu implinit…

Iartă-mă

Esti lumina ce mi-a lovit ochii,
Cand o mana imprudenta
A dat draperia intr-o parte
Si-mi face ochii sa lacrimeze de durere…

Esti sentimentul ce-mi mareste pieptul
Iar eu il tin apasat speriata,
Si-l face sa ma doara.
Mereu sta pe punctul de a exploda…

Esti linistea ce apasa pe pereti
Si se loveste in geamuri noaptea
Crezand ca acolo e iesirea
Si ma adanceste in durere…

Esti si-n stropii de ploaie
Ce-i simt adesea,
Uneori cu gingasie ma lovesc
Si ma fac mereu sa plang…

Esti stare ce nu ma lasa
Sa-ti zic tot atunci cand vreau
Si faci sa am un nod in gat
Si sa treaca totul mai greu…

Esti binele si raul
Din a mea viata
De care ma impiedic
Sau ma bucur in fiecare zi…


Esti tot ce eu am fost
Sunt si pot fi ,fara de tine
Eu fiind un mare nimic…
Esti totul si tot este prin tine..

O dragoste prea mare...

Prin frunzele uscate
Ce acoperă firele tinere de iarbă
Ce-ncep timide să se arate
S-au descoperit două din ele…

Ele stau drepte şi-şi şoptesc
Cuvinte ne-nţelese
De cei ce le seamănă
Sau cei ca noi…

Stau drepte în bătăile barbare
Ale vântului ce vrea
Să le culce la pământ,
Să scoată din ele viaţa…

Se privesc în ochi firele de iarbă
Şi-şi jură iubirea eternă…
Fac un puternic legământ,
Şi-şi dau viaţa unul altuia…

Le loveşte trupurile
O frunză ce vrea cu orice preţ
Să le scuture,
Să le trezească la realitate…

Nici vântul şi nici frunza
Nu-nţeleg că dragostea
Celor doua fire de iarbă…
Va învinge până şi moartea…

Vor sfida toamna,
Şi vor îngheţa-mpreună toată iarna
Încălzindu-şi reciproc trupurile,
Într-un sacru sărut…

Copil nebun

Ce-a fost în capul tău,
Copil nebun când ai hotărât
Să-nveţi să mergi,
Nu vezi că laşi în urmă gropi?

Şi-apoi nu vezi tu,
Că aripile se prind
De nevinovatele cuvinte
Ce-ţi scapă la-ntâmplare?

De ce credeai
Că tu vei putea zbura
Mai sus decât
Alţii au făcut-o vreodată?

Opreşte-te şi priveşte copacul.
E un martor ce-ţi compătimeşte
Gândirea şi mersul ,
Plângându-ţi pasul şi simţirea…

Umbra

Se-aud în camera mută
Picurii de ploaie ce bat cu disperare
În geamul surd
Ce nu vrea să-nţeleagă plânsul norilor…

Soarele s-a hotărât să stea ascuns
Şi natura bea-nsetată plaoia ce cade
Uitând că cerul se jertfeşte,
Uitând că plânge de durere…

Teiul bătrân îşi plânge crengile
Ce-au murit ca el să fie viu,
Iar vântul bate cu putere
Făcând durerea şi mai grea…

Din camera mută, umbra dispare.
Se aruncă în ploaia ce cade tot mai tare
Pe-un pământ murdar,
Unde vechi iubiri sunt prinse fără scăpare.

Geamul surd aude strigătul umbrei
Privind cu groază cum ochii-ntunecaţi
Opresc vântul şi mângâie rănile adânci
Ale bătrânului tei…

Mâna

Înc-o mână stă întinsă
La un întunecat colţ de stradă,
Şi cerşeşte-un gând,
O vorbă măcar de la cel ce a uitat să fie el…

Adesea fuge trupul ce stă mereu
Cu-o mână întinsă
Şi-a lui glas răgneşte cu disperare,
Ca el să mai treacă şi sa-l privească…

Privind adesea cerul,
Cu mâna-ntinsă.Vrea noaptea,
S-apuce luna, şi-apoi s-o agaţe
Pe cer în lumea lui…

De atâta aşteptare
Trupu-I se mişcă tot mai greu,
Şi noaptea-I zi , şi ziua noapte,
În visul lui.

Vântul bate mereu,
Iar paşii celui ce-a uitat să-l mai privească,
Dispar şi nu-l poate urma,
Şi nici întunericul nu-l ajută…

Şi-apoi priveşte-n spate,
De-unde o rază de lumină simte,
Şi zăreşte-o mână
Ce către el stă întinsă…

Durere

Acum pe-un pian imens şi negru
Se văd cum zac mari pete albe, de durere.
Pianul negru, cântă melodii funebre.
Seara se lasă, iar luna nu mai răsare…

Floarea din colţ, se usucă.Moare încet,
Ploaia o plânge, vântul oftând bate lin.
Petalele mov cad şi ploaia cade tot mai grea.
Seara se lasă, iar luna nu mai răsare…

Felinarul e bătrân.Nu mai luminează,
Şi umbrele nu mai vor să mai apară.
Lumina se stinge-ncet, şi-njurul meu e iar pustiu.
Seara se lasă, iar luna nu mai răsare…

Plânsul mă-neacă, şi nu mai am scăpare.
Mă afund tot mai tare-n ce ei numesc vindecare.
Dar vântul mă doare, ploaia cade şi pianul cântă funebru.
Seara se lasă, iar luna nu mai răsare…

Două suflete...

Două mâini ce tremură
Se tem şi totuşi
Se apropie…
Sunt ude şi reci…

Doi obraji
Se ating şi se lipesc…
Nu mai vor să se despartă
Aşa că se unesc mai tare…

Doua buze
Ating cu teamă
Alte doua buze
Ce dau iubire la rândul lor…

Un nas se cuibăreşte
La căldura şi parfumul
Unui gât,
Ce tresare la răceala lui…

Doua braţe,
Ce se agaţă de un gât
Fără a dori să-l elibereze
Şi-l strâng cu putere,îi dau dragoste…

Două trupuri
Se contopesc într-o
Profundă îmbrăţişare
Ce pare nesfârşită…

Două suflete
Se găsesc şi uneori
Rămân împreună pe vecie.
Ale noastre ce vor face ?

Piatră din lacrimă

Rup din al meu păr
Un inel ce-ţi aparţine,
Ca-ntregul meu
Păgân şi ne-nsemnat trup şi suflet.

Cu atingeri şi priviri
Mai pătimaşe decât
Mi-a fost dat să văd vreodată
Îl strângi în palma ta…

O palmă de obicei albă
Ce acum sufocă
Singurul sentiment pur,
Iubirea ce zace în mine…

Eziţi sa-l pui pe deget
Şi cu ochii în lacrimi
Îl strângi tot mai tare,
Şi-l striveşti cum poţi mai bine…

Sleit de puteri
Desfaci al tău crud pumn
Şi ceva te loveşte,
Îţi răneşte ochii…

Inelul rupt din al meu păr
Străluceşte acum,
Mai tare decât a făcut-o
Soarele vreodată…

Deşi luminează aşa tare,
Nu-ţi arde fina piele
Ci o mângâie uşor
Cu o imensă grijă pentru tine…

Plângi speriat,
Şi o lacrimă de-a ta,
Îţi ajunge în palmă,
Şi devine piatra inelului tău…

Era o lacrimă pură,
Iar acum e o piatră neagră,
A unui inel fermecat
Ce străluceşte doar la tine…

Omul nebun

Şi cade…
Se prăbuşeşte la pământ
Încă o petală,
De-o floare alba…

Încă un vis e pierdut,
Şi undeva odată cu petala
Poate a căzut o stea,
O lacrimă a unui poet…

Un om trist,
Care a ajuns sa creadă
Că umbra sa
E marea lui iubire…

Că se ţine după el
Şi nu-l părăseşte
Până nu-i dă destule rânduri,
Destule cuvinte pline de-nţeles…

Poetul e bolnav…
Suferă de o boală incurabilă
Numită de noi muritorii “nebunie”,
Iar de ei poeţii “iubire”…

Nu-şi poate explica
De ce nu-i poate desluşi chipul,
Şi-n a lor îmbrăţişare infinită,
Nu-i poate simţi trupul…

Stă ascuns într-un castel
Făcut din piatră
Cu-n aer medieval
Ce chinuie pământul cu imensa greutate.

Ziua umblă nebun
Prin toate odăile
După iubirea lui
Ce se ascunde mereu,

Iar noaptea,
Suferă îngrozitor
Din lipsa ei
Şi plânge fără încetare…

Singurul înger

Ingeri si demoni
Danseaza impreuna
Fac schimb de imbracaminte,
Si au devenit aceasi…

Ingerii au luat de la demoni
Privirea rea si zambetul malefic…
Au vocile ascutite
Si suflete tulburate…

Demonii sunt prea mandrii
Pentru a se putea schimba…
Ei isi mentin starea
Si ademenesc ingeri…

Un singur inger a ramas
Neschimbat…
Si lumineaza tare
Coltul in care s-a retras…

Ingerii beti de rautate,
l-au incoltit
Si trag de el,
Sa intre in joc…

Plange si striga-n mine…
Se zbate si-i loveste,
Dar ei sunt prea puternici…
Nu-i poate invinge…

Se roaga ne-ncetat
Si-si strange mainile la piept…
Isi simte inima,
Indurerata si injunghiata…

Se taraste printre ei
Vrand sa ajunga la iesirea
Din camera obscura,
Si intunecata de rautate…

E alb si pe alocuri,
Parca sangereaza a lui trup…
E deja ranit
Dar spera inca la scapare…

Atinge usa din lemn masiv,grea,
Si o deschide cu ultima putere…
Simte lumina cum il spala,
Cade brusc si moare…

Pentru tine

Ma prefac in frunze,
Ce fosnesc sub a ta talpa,
Toamna cand vantul suiera,
Strigandu-ne pe ale noastre nume…

Ochii imi vor fi norii ce plang,
Iar eu voi fi in fiecare strop de ploaie,
Ce va cadea incet pe tine,
Doar pentru a te atinge…

Voi fi fulgul de nea,
Ce se topeste,
Incalzit de al tau crestet,
Sfarsind pentru tine…

Fluturele ce te urmeaza o zi,
Voi fi tot eu…
Stand alaturi de tine
Intreaga mea viata…

Nu pot sa fiu nimic…
Pot sa fiu doar eu
Si sa te iubesc in felul meu,
Cum pot mai sincer ,mai curat…