Umbra

Se-aud în camera mută
Picurii de ploaie ce bat cu disperare
În geamul surd
Ce nu vrea să-nţeleagă plânsul norilor…

Soarele s-a hotărât să stea ascuns
Şi natura bea-nsetată plaoia ce cade
Uitând că cerul se jertfeşte,
Uitând că plânge de durere…

Teiul bătrân îşi plânge crengile
Ce-au murit ca el să fie viu,
Iar vântul bate cu putere
Făcând durerea şi mai grea…

Din camera mută, umbra dispare.
Se aruncă în ploaia ce cade tot mai tare
Pe-un pământ murdar,
Unde vechi iubiri sunt prinse fără scăpare.

Geamul surd aude strigătul umbrei
Privind cu groază cum ochii-ntunecaţi
Opresc vântul şi mângâie rănile adânci
Ale bătrânului tei…