Plâng îngeri...

Ne plang ingerii
Sufletele noastre patate
De nenumarate dorinte lumesti
Ce incep sa ma doara tot mai tare…

Ajung sa cred,
Ca-ntr-un final ma vor sufoca
Si mi vor fura viata si libertatea
Facandu-ma ca voi…

Cer Divinitatii iertare…
Si-o rog sa ma lase
Libera sa traiesc,
In lumea mea sa ma creez…

Nu am nevoie de prea multe…
Vreau doar un colt in padure
Sa am liniste …
Imi doresc doar libertate

Vreau sa pot alege
Ce voi face maine,
Cum vreau sa respir,
Pe cine si cum vreau sa iubesc…

Acum lupt si calc pe tot
Ce ei imi pun in fata…
Stiu ca va veni si ziua,
In care noi vom fi ai nostri stapani…

Numele fetei...

Btranul cu ochii mari,
Plini de lumina
Ii da sfaturi
Celei mai frumoase fete…

Ea intrece orice imaginatie…
E mai frumoasa decat oricine si orice…
Dar din pacate,
Fata nu are infatisare…

O poti simti,
Dar nu o poti vedea…
Poti in momentul de fata
S-o ai langa tine,
Sau chiar in inima ta,
Dar nu stii ca e ea…

Vei stii ca ai avut-o
Si ai simtit-o,
Doar dupa ce o pierzi.
Atunci te face sa suferi…

E o fata pura,
Gingasa si frumoasa…
Dar mai ales puternica…
Rezista ani de-a randul…

Daca mori,
Si e-n al tau suflet,
Va merge cu tine
Dinolo de moarte…

Iti face inima sa bata,
Lacrimile sa-ti curga
Si capul sa ti-l pierzi…
Numele fetei e…Iubirea…

Ingerii...

Ingerii plang,
Si ale lor aripi se rup
La fiecare adiere de vant,
Iar lacrimile lor sunt sange…

Au fete albe si trasaturi finute,
Prinse in maini gingase
Ce par usor de rupt
Chiar si cu iubire…

‘De ce plang ei oare,
Iubite ?’
Cu privirea trista,
Se gandeste…

Privesc nedumerita,
Iar el,cu ochii in lacrimi,
Imi sopeste,
Pierzandu-si incet glasul… :

‘Ei stiu cat de mare
E a noastra iubire…
Dar stiu bine ,
Ca a venit sfarsitul…’

Niciodata nu mi-a spus ceva,
Cu atata durere…
Ii simt si eu durerea
Ce mi-o transmite prin mana…

Ma-nbratiseaza puternic,
Si-mi uda obrazul
Cu ale sale lacrimi…
Nu l-am simtit nicicand
Cum o fac acum…

Se smulge din ale mele brate ,
Si pleaca in bratele ingerilor,
Care acum plang si mai tare,
Iar el ramane fara suflare…

Fetiţa din tablou

Am intrat acum
In camera in care intru des,
Dar azi am vazut acolo ceva,
Ce nu am mai vazut de mult…

Intr-un tablou,
Pe un perete langa geam,
O fetita statea usor speriata
Si se juca cu ale sale degete…

Avea ochii mari,
Codite cu fundite rosii,
La fel ca rochita
Ce-o-mbraca…

E frumoasa…
E pura si curata…
Atat de curata ,
Incat n-o pot defini-n cuvinte…

Are o bunatate de copil,
Si o lumina aparte…
Ce-i face chipul desi usor speriat,
Il face vesel…

E copilul care eu am fost…
Dar nevazand de mult tabloul,
Am uitat sa fiu ca ea…
Si m-am ratacit printre voi…

Asa am pierdut bunatatea si puritatea…
Nu mai stiu sa fiu curata
Si sa zambesc
Cum o faceam…

Ochii ei ma indemnau la amintire…
Si cat de frumos era,
Cand eram ca ea… !
M-a pus pe ganduri…

De-acum,
Renunt la voi,
Si-o voi vizita mult mai des,
Ca sa-mi aminteasca cum era…

Ma va ajuta
Sa fiu iar eu,
Voi fi din nou ca ea…