Realitate indusa

Sunt aievea trupuri de copii
Ce găzduiesc oameni maturi,uneori mahmuri
În tumultul perfid
Poluat de maşini luxoase,
Muzică la maxim şi haine de firmă,
Alimentate cu parfumuri scumpe,
Între oameni care au uitat:
Orice minte visează să trăiască!
„SĂ TRĂIM BINE!”

Au uitat adevărata realitate
Şi au clădit alta alimentată cu coca-marijuana
Sorbită permanent din cupă de şampanie scumpa
Cu exstăzy.
OARE TRĂIM BINE?

Mâini scheletice tremurânde,
Murdare cer îndurare,
Fiindcă trăiesc bine!
Se-ntind la geamuri fumurii
Care de multe ori nu se deschid
FIINDCĂ UNII TRĂIESC BINE!

Când se deschid sigur în stânga
Apare o blondă platinată,
Ce lasă să i se vadă mâna albă
Cu manichiură franţuzească
Ce scutură scrumul ţigarii cu eleganţă,
TĂTICUL VREA CA FIICA LUI SĂ TRĂIASCĂ BINE!

Restul portofelar uitat cu neglijenţă
În torpedoul maşinii de teren,
Este aruncat cu scârbă în palma celui ce nu cere nimic,
Cere un loc în care să-şi găsească demnintatea,
Să-şi odihnească trupul.
TĂTICUL LUI ,ADEVARAT,A BĂUT VODCA...DAR CE VINĂ ARE EL?

El nu e nimeni altul decât viitorul,
Cel ce duce pe umeri povara greului,
Cel ce minte şi fură ca să trăiască,
Cel ce trăieşte în subsolul vilelor voastre luxoase,
Cel ce fură învăţătură din parafrazele voastre stupide ,
Copiază modul vostru de viaţă,
Crezând că dacă încearcă cocktail-ul coco-mari-extazy
Poate vedea cum puteţi trăi voi ,
Visul la care el visează.
Picat în moarte lui letargică,
El se amuză şi spune:
„SĂ TRĂIŢI BINE!”

Strazi pustii

E-o noapte…a doua din octombrie
Si strazile sunt goale…
Privesc atent la felinare-nalte si negre,
Pavaje vechi ce stau martore nepasarii muritoare

Mergand fara tinta,
Incep sa vad felinare in stele
Si de undeva aievea,
Privesc pamantul infrigurat, imbracat in roba alba…
Ce-mi arata ca sunt muritor…

Si-n pulberea alba ce pluteste-n aer
Stau sfarmate vise ce mor vesnic,
Ascunse sub roba crepusculara
A timpului etern, tanar…

Timp ce nu iarta, nu stie,
Si nu vrea sa se opreasca,
Acelasi de fiecare data ce ma reneaga
Si ma trimite departe…

Spune-mi

Spune-mi ce vezi tu
In picaturile de ploaie
Ce cad acum agale?
Spune-mi si nu-ti fie teama…

Pe cate frunze ai desenat,
Cu slaba atingere a privirii
Chipul meu,
Si-a noastra imbratisare in razele de soare?


De cate ori ai numarat pasii
Ce te-aduceau mereu la mine,
Si-ai zambit privind luna,
Stiind ca ma gandesc la tine?

Unde ascunzi tu sarutul timid,
Si privirea blanda,
Ce parca uita calea spre mine,
Sau se-ntorc inapoi la tine?

Spune-mi acum cand tacerea a plecat,
Ca stii cuvintele mele nespuse,
Si gandurile ascunse…
Spune-mi si nu-ti fie teama…

Da-mi mana ta...

Da-mi mana ta sa ma prinda
Atunci cand pamantul se misca prea repede,
Si sa ma inalte,
Cand nu mai pot zbura…

Sa ma impinga de la spate
Cand pasii imi par prea grei
Incat nu-i pot urma…
Sa stiu ca e acolo cineva…

Sa-mi picteze zambetul pe buze,
Si sa-mi faca ochii din lumina.
Sa-mi arate in a ta palma,
Visul ce m-asteapta si ofteaza..

Sa ma ascund in ea,
Cand nu mai vreau sa stiu de rau,
Si sa pictez pe ea soarele si luna,
Sa fie-n ea lacasul cald golit de timp…

Fii tu cel cu ochii calzi,
Ce ma poarta in a ta palma,
Dar lasa si vantul sa mai bata,
Si ploaia sa mai cada…dar da-mi mana ta…