Si totusi...

Imi place sa cred ca nimic nu are limite,
Ca pot zbura si pot tine in palme stele,
Ca pot pasi pe nori albi si ii pot stapani pe cei negri…
Ca iubit mi-e soarele si luna o prietena veche…

Imi place sa ma joc de-a Dumnezeu,
Si sa aduc ploaie de cate ori vreau ma joc in balti,
Sa fac sa ninga cand totul e murdar,
Si sa chem parfum de tei cand mi-e dor de plimbari pe-alei…

Am invatat sa iubesc si sa cred…
Sa nu am reguli, sa sa tin capul sus
Indiferent cat de puternica e furtuna,
Si de cat de tare striga tot trecutul…

Am invatat ca viata e simpla,
Ca sfarsitul nu e altceva decat un inceput,
Ca soarele rasare altfel in fiecare zi,
Si vantul isi schimba mereu directia…

Am uitat sa mai cred...

Am uitat de mai cred sau nu în mine,
În cuvinte, gesturi şi simţri...
Ticăie ceasul şi paşi pe holul lung
Ce duce spre mine nu se aud...

Mi-e frică să ascult tăcere.
Mi-e frică de gânduri, de tot ce-semn.
Vântul vorbeşte de tine,
Şi ştiu că minte...

N-am vise în care să mai cred,
Nu mai am nici paşi să vin spre tine...
Mă mulţumesc să aştept în tăcere,
Şi să nu mai caut motive ...

Şi nu, n-am să vreau să mai ştiu
Dubla semnificaţie a trandafirului ce tace
Şi-şi pleacă capul de-mi citeşte în ochi întrebarea,
Sau a ploii ce cade când mă sufocă dorul de tine...

Haos

Pasesc stramb de cele mai multe ori
Si de curand am observat
Ca nici pamantul umed
Nu-mi mai pastreaza urma…
Ma lasa in voie sa merg,
Dar sa nu ma mai intorc…

Si-apoi cine stie daca asta,
Imi face bine sau rau?
Cine stabileste
De maine va fi bine sau rau?

Nu cred in Dumnezei…
Toate sunt o combinatie ciudata
Intre sacru si profan…

Cred doar in mine,
Si nu vreau sa stiu ce e bine,
Ce e rau…vreau doar timp
Sa aprind in mine gand curat,
Sa ma curat de praf ,
Si sa urc in voie munti,
Scari si piedestale…