Prin frunzele uscate
Ce acoperă firele tinere de iarbă
Ce-ncep timide să se arate
S-au descoperit două din ele…
Ele stau drepte şi-şi şoptesc
Cuvinte ne-nţelese
De cei ce le seamănă
Sau cei ca noi…
Stau drepte în bătăile barbare
Ale vântului ce vrea
Să le culce la pământ,
Să scoată din ele viaţa…
Se privesc în ochi firele de iarbă
Şi-şi jură iubirea eternă…
Fac un puternic legământ,
Şi-şi dau viaţa unul altuia…
Le loveşte trupurile
O frunză ce vrea cu orice preţ
Să le scuture,
Să le trezească la realitate…
Nici vântul şi nici frunza
Nu-nţeleg că dragostea
Celor doua fire de iarbă…
Va învinge până şi moartea…
Vor sfida toamna,
Şi vor îngheţa-mpreună toată iarna
Încălzindu-şi reciproc trupurile,
Într-un sacru sărut…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu