Margelele cafenii
Stau atintite asupra mea
Si parca nu ma lasa
Nici macar sa respir…
Lasa-ma ca-n una din zile,
Sa-ti ating obrazul
Cu a mea mana…
Si sa te privesc insetata de tine…
O data doar sa-mi prind degetele
In parul tau – castana aurie,
Usor inelat…
Si capul sa ti-l tin in poala…
Intr-o lume,
Unde vom fi doar noi,
Sa cream noi sarutul,
Si tot noi sa-l definim…
O zi doar…
Sa stiu ca te-am cuprins
Cu ale mele ne-nsemnate brate,
Si m-ai strans la al tau piept…
Sa-ti simt mana,
Cum o strange pe a mea,
Si nu m-ar lasa nici de-as vrea,
Inaltandu-ma sus tare…
Nu-ti opri cuvintele…
Lasa-le sa-mi spuna,
Ce tu nu ai putut
Sau vrut a-mi spune…
Nu te opri chiar de eu plang…
Plang de fericire,
Ca te am langa mine,
Si-ntreaga mea viata e o zi…
Mai apoi,
La sfarsitul acelei zile,
Te voi ruga,
Sa-mi inchizi usor ochii…
Cu ale tale maini firave,
Si cu al tau sarut sa-mi iei
Ultima suflare…
Mi-a fost de-ajuns cat am trait…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu