Si ma pierd incet prin soapte
Si trairi inalte
Ce sunt acum batrane
La fel ca muntii ce inca ne stau martori
Iar norii care imbratiseaza muntii,
Devin din ce in ce
Mai gri ,mai grosi ,mai tristi…
De ce oare ,iubite ?
Ochii lui capriu
Acum sunt mai curiosi…
Privesc norii usor rosii,
Dupa care soarele apune…
Cat de plina e a sa privire,
De dorinta ,de iubire…
Cat de delicat poate fi
Si totodata ciudat…
Privirea lui e limpede
Si trairea mai mult decat incarcata…
Are pasul hotarat ,
Si glasul calm…
E asa cum numai el poate fi,
Plin de tot ce e bun si rau…
Binele si raul impletindu-se-n el
Intr-un mod unic…ca la nimeni altcineva.
Un comentariu:
Buna Anca,
am citit poeziile tale si sunt placut impresionata de frumusetea sufletului tau ,tot mai rar in ziua de azi tinerii se dedica catre arta frumosului ,ai talent si "simtire",ai gust si ai deschidere catre frumos ,catre estetic ,catre puritate ,catre dragoste si daruire ,te admir pentru ca nu esti conformista ,nu ai urmat "turma" ...gandul tau deschis ce-l asterni in acele frumoase versuri ma face sa reflectez ...dragostea n-are moarte.. Astept versurile tale sa-mi treaca supararea sau dimpotriva sa ma emotioneze mai mult ..pozitiv ..
Trimiteți un comentariu