Îmi pierd paşii pe aleea
Neştiută până acum de mine,
Şi-al meu ciudat picior
Se loveşte de-un asfalt dur
Lacrimile sunt destule
Pentru a-mi spăla
Toate păcatele care le am
Şi care le voi face de acum…
Privirea-mi e rece,
Deşi ochii în natura lor,
Sunt facuţi sa fie calzi,
Să fie buni şi iertători…
În haotica realitate
M-am pierdut
Căutându-te pe tine,
Cel neştiut de lume…
Te tot caut şi vântul îmi loveşte ochii…
Ei încep temuţi să lăcrimeze…
Şi nu mai vad fluturi,
Nu mai ştiu ce-nseamnă culoare…
Ce-I fericirea?
Poate fericirea-şi are lăcaş
Într-o floare
Ninsă de soare…
Poate stş chiar în tine,
Şi-n grăuntele de nisip,
Ce ţi-a intrat în ochi,
Şi te-a facut să plângi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu