Poeţii trăiesc doar toamna.
Atunci iubesc cu adevărat,
Întâlnesc iubiri de neuitat,
Mai puternice decât divinitatea,
Şi mai mari ca infinitul.
Vântul toamnei le sparge geamurile,
Şi le deschide uşile
Trimiţând câte un om
În al lor adăpost.
Toamna poeţii dansează-n ploaie,
Şi se joacă desculţi în bălţi.
Doar atunci natura
Pentru ei trăieşte
Şi-ntregul univers se speteşte
Împlinind fiecare vis de-al lor.
Trec poeţii prin anotimpuri
Invocând aceaşi toamnă din trecut
În care au trăit cu adevarat,
Iubind un om banal…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu